luni, 24 aprilie 2017

M-am săturat!

Ce vă mai place să-i judecați pe cei din jur...

Nu vă mulțumiți doar în postura de observatori, trebuie neapărat să vă dați și cu părerea. În cunoștință și mai ales în necunoștință de cauză, abuzați de dreptul la opinie că de... „de asta am vrut democrație, ca să putem vorbi liber”.

Faceți tot timpul aprecieri fără sens, pe care nimeni nu vi le cere, comentați în mod răutăcios, criticați și lăudați mult prea puțin...Nu țineți cont de trăirile celor pe care îi puneți sub lupă, vă grăbiți să catalogați, să puneți rapid „eticheta”.

Ce bine ar fi dacă ați avea mai mult bun simț dar, din păcate, bunul simț și decența au devenit noțiuni perimate și în loc să fiți discreți și să vă comportați firesc, voi comentați faptele și viețile altora. De ce nu sunteți preocupați de ale voastre?

Sunteți atotștiutori, știți voi cine a fost vinovat, cum trebuia procedat, pe cine trebuie să puneți la zid și începeți să aruncați cu pietre...

Cât de puțini, din ce în ce mai puțini, sunt cei care au o atitudine delicată, înțelegătoare, blândă?

Ființe vulgare și brutale, păstrați-vă veninul, nu mai împroșcați atât cu sluțenia voastră! M-am săturat!


duminică, 20 noiembrie 2016

Așa e viața

Dumnezeu nu-ți mai aude niciuna dintre rugăciuni,

Rezistența psihică îți e parcă testată permanent,

Lovitură după lovitură,

Lipsă de energie,

Niciun strop de speranță,

Nicio soluție,

Ploi și furtună în suflet,

Tristețe și lacrimi,

Deznădejde, 

Regrete, 

Dezamăgiri,

Uneori, așa e viața!

duminică, 9 octombrie 2016

Cuvintele celor dragi DOR

Cu cât iubim mai mult, cu atât avem mai multe așteptări de la persoanele iubite, deși nu ar trebui să fie așa. Pentru că iubirea nu ar trebui să fie condiționată, pentru că cei iubiți de noi nu ar trebui să fie și cei mai aspru judecați. Dar, în realitate, cu cât ne sunt mai dragi anumite persoane, cu atât acceptăm mai greu să fim răniți de ele.
Chiar dacă încercăm să ne explicăm reacțiile lor, să le înțelegem răbufnirile sau vorbele dureroase, ce tare dor câteva cuvinte, de la oamenii dragi, aruncate într-un moment de supărare, de stres sau de grabă...
Spuse de altcineva poate nu ar avea nicio valoare, poate ne-ar înfuria, ne-ar ambiționa sau ne-ar provoca să dăm un răspuns pe măsură. Dar spuse de cei dragi, ne încarcă sufletul și aproape ne pun la pământ.
Se spune că dacă iubești, ierți. Ierți, nu porți pică, nu te răzbuni și nu readuci în discuție, mereu momentul de dezamăgire, cu reproș, dar oare uiți? 
Dacă vrei, din tot sufletul, oare poți să nu mai simți cum te ard lacrimile decepției?

miercuri, 28 septembrie 2016

Singuri cu gândurile și inima noastră

Suntem într-o goană nebună după realizări personale, profesionale, după bani, orgolii și ambiții.
Gesturile ne sunt atât de automatizate încât suntem, de multe ori, inconștienți de reacțiile pe care le avem, de modul în care acționăm.
Nu mai avem timp să vedem frumosul din oameni, din natură, din muzică sau dintr-o carte.
Oare nu mai avem, sau nu vrem să mai avem timp? Oare chiar nu realizăm cât de mult ne-am dezumanizat, sau preferăm să nu ne gândim la astfel de lucruri și invocăm lipsa de timp?
Am devenit mai reci, mai egoiști, mai singuratici, mai ascunși, mai răuvoitori și mai dornici de a-i pune pe ceilalți la zid. Ne luptăm unii cu alții, ne vânăm greșelile și ne bucurăm de necazurile altora. Nici măcar suferința nu ne mai impresionează și preferăm atunci când ne sensibilizează ceva să alungăm rapid gândul ca o ceață și să reintrăm  în aceeași stare hipnotică.
Ce-ar fi dacă ne-am opri? Dacă ne-am putea privi câteva minute, detașați, viața și sufletul?
Mai știm ce ne face plăcere, ce ne emoționează, ce ne aduce liniște și bucurie? 
Mai știm de fapt cine suntem în interior?
Avem curaj să rămânem singuri cu gândurile și inima noastră? 

luni, 12 septembrie 2016

Suflet obosit

Există oameni în care crezi, pe care consideri că-i cunoști cel puțin la fel de bine ca pe propria-ți persoană. Aceștia se deosebesc de celelalte persoane de care viața te înconjoară zilnic. În sufletul tău au un loc preferențial și pentru că-i iubești, poate că le atribui mai multe calități decât au de fapt, ești tolerant față de greșelile pe care le fac, încerci să-i înțelegi chiar și atunci când ei înșiși nu reușesc și uneori îi pui chiar mai presus decât pe tine.
Ce dureroasă e însă dezamăgirea!
Ce greu este să  recunoști față de tine cât de mult te-ai înșelat.
Ce ușor îți pot provoca suferință profundă  oamenii pe care îi iubești, respecți sau apreciezi cel mai mult.
Lacrimile sunt așa de grele încât ochii nu le mai pot plânge. Ele zac în inimă provocând răni care se închid atât de greu...
Oare se mai închid vreodată cu adevărat?
Sufletul meu a obosit să-și ia rămas bun de la oameni dragi căci, din păcate, nu a învățat încă să uite.

miercuri, 20 iulie 2016

Dezamăgiri

De cele mai multe ori, o singură dezamăgire ne poate face să vedem viața cu alți ochi. Suntem tentați să ne lăsăm purtați de sentimente și de intensitatea acestora, să ne facem mustrări de conștiință, să ne autocondamnăm, să ne propunem să ne schimbăm atitudinea în ceea ce-I privește pe cei din jur și ne promitem că nu vom mai avea la fel de multă încredere în oameni ghidându-ne după principiul că așteptările mai mari înseamnă dezamăgiri la fel de mari.
Însă în loc de toate acestea poate ar trebui să percepem dezamăgirea ca pe un semn al lui Dumnezeu pentru noi. Poate că acesta este modul Lui de a ne spune că are ceva mai bun pentru noi.
Poate că abia atunci când te dezamăgesc oamenii nepotriviți, încep să se întâmple lucrurile care trebuie în viața ta. Poate atunci își fac loc alături de tine persoane demne de încrederea ta sau abia atunci realizezi ca le-ai avut alături tot timpul în care tu alergai după himere, dar ți au lipsit… ochi să le vezi.

luni, 2 iunie 2014

Te-aş cere înapoi, însă n-am cui te cere...



Deşi viaţa ne desparte de oameni dragi, fie că vrem fie că nu, cei  pe care îi iubim nu pot fi  scoşi  din inimă. Poate doar nu îi mai vedem niciodată sau poate pleacă din lumea asta... dar nu dispar din suflet... Orice am face, rămân lipiţi de sufletul nostru şi oricât ar durea, nu-i putem scoate de acolo. Pentru a ne uşura suferinţa, în momentele de slăbiciune, poate am vrea să-i scoatem definitiv din gândurile noastre. Dar oare dacă am avea putere, chiar am face asta? Oare chiar am alege nimicul în locul suferinţei? Cred că toţi am alege până la urmă suferinţa, pentru că ea vine împreună cu tot ce ne-a mai rămas, cu amintirile. Le-nchidem pe toate undeva, într-un colţ al sufletului de unde le scoatem când nu mai putem îndura dorul... atunci  ne amintim, plangem şi mergem mai departe...

Cred că  e un miracol faptul că putem supravieţui aşa...incompleţi căci Cu fiecare dintre cei/ De care moartea ne desparte, / Murim şi noi - lăsând o parte/ În fiecare dintre ei... (Victor Eftimiu)
Mi-e aşa dor... Mă dor ochii de atâta plâns, mă doare sufletul  şi toată fiinţa mea.